Călin Georgescu și polarizarea societății
Zilele trecute, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat undă verde unui dosar ce-l are drept inculpat pe Călin Georgescu, alături de Potra și alții. Iar în seara asta am aflat că ziarul american Newsweek a publicat un articol în care lega figura lui Georgescu de democrația din România, după care l-a șters în mod subit și misterios.
Călin Georgescu este un fenomen. Au trecut aproape doi ani de la anularea alegerilor câștigate de el în primul tur și, departe de a fi un simplu spectru, acesta continuă să facă capul de afiș al știrilor, catalizând interesul publicului național.
Jumătate dintre români îl critică și înjură, acuzându-l că este ipocrit, fals, idiot, ramolit, amețit, sărit de pe fix. I-au dat porecle precum Guru Dilimache și spun despre el că vorbește în dodii, amestecând mistica cu politica și naționalismul într-un ghiveci lipsit de orice sens. Putinist, retrograd, incoerent și năuc, iar lista poate continua.
Cealaltă jumătate a românilor îl aplaudă și îl consideră inteligent, înțelept, profund, patriot, incoruptibil, de mare clasă intelectuală și noblețe sufletească și chiar providențial. Omul pentru care s-au anulat în premieră românească și europeană niște alegeri democratice și care, dacă ar fi ajuns președinte, ar fi putut salva țara noastră.
Dar toată lumea, indiferent de tabără, este de acord că Georgescu reprezintă testul de turnesol al gândirii românilor. Și că, în funcție de cum se poziționează cineva față de el, îți dai seama imediat dacă respectivul este inteligent sau idiot, înțelept sau ignorant, liber sau manipulat. Fie și numai pentru atât, construiți-i omului o statuie! 🙂
Acestea fiind zise, îmi aduc aminte că am avut un președinte pe nume Nicolae Ceaușescu, pe care, conform ultimelor sondaje, aproape jumătate dintre români îl deplâng. Iar prin comparație cu Georgescu, el nu avea decât patru clase și nici de vreo genialitate ascunsă nu-l bănuia cineva, deși se auto-intitulase „geniul Carpaților”.
Ceea ce mă face să cred că Georgescu încă nu și-a atins potențialul maxim.

Comentarii
Trimiteți un comentariu